
Lucrurile încep să se miște în ceea ce privește viitorul clubului de fotbal din Zăbrani. Primarul comunei, Codrean Dan, a decis convocarea unei Adunări Generale a iubitorilor fotbalului, care va avea loc joi, 16 iulie 2026, de la ora 20:00, în sala mică a Căminului Cultural din Zăbrani.
La această întâlnire sunt invitați să participe toți cei care iubesc și susțin fotbalul din comună: foști și actuali jucători, antrenori, conducători, membri ai clubului, sponsori, suporteri și toți cei care doresc să contribuie la redresarea și dezvoltarea activității sportive.
"În ultima perioadă am constatat ne funcționalitatea acestui club și am fost profund dezamăgit de unele aspecte privind activitatea sportivă, atât la nivelul conducerii, cât și al antrenorilor și jucătorilor. Vreau să punem lucrurile în ordine în ceea ce privește continuitatea, conduita sportivă și modul de administrare al clubului. Este important să știm pe cine ne putem baza și alături de cine vom merge mai departe, pentru a reda fotbalului din Zăbrani stabilitatea și seriozitatea pe care le merită", a declarat Codrean Dan, primarul comunei.
Conducerea administrației locale își exprimă speranța că această întâlnire va reprezenta un nou început pentru fotbalul zăbrănean și face apel la prezența tuturor celor care doresc să se implice activ în viitorul clubului.