Legende
FranzS-a născut la 19.02.1929 în Zăbrani.
A urmat şcoala primară în Zăbrani (1936-1943), apoi a urmat Liceul Pedagogic din Sibiu în 1943 până în 1944 când a fost nevoit să se retragă din lipsa banilor ne mai putând continua studiile (tata lui a fost deportat în Rusia).
În anul 1945 a început să lucreze ca tractorist zilier la Luay pe strada Aradului. În anul 1947 se angajează la Gostat şi după amenajarea orezăriei din Zăbrani la începutul anilor 1960 a preluat staţia de pompare unde a lucrat până în 1982 când a plecat definitiv din ţară şi s-a stabilit în Germania.
A lucrat la firma "Naturin" din Weinheim până în anul 1991 când a ieşit la pensie.
O viaţă întreagă şi-a dedicat-o sportului fiind unul dintre cei mai longevivi şi valoroşi sportivi pe care comuna noastă ia avut de-a lungul anilor, putem spune fără a greşi că se confundă cu fotbalul din Zăbrani fiind o adevărată legendă.
A fost un portar cu adevărat deosebit fiind curtat de o mulţime de echipe de divizie pe la mijlocul anilor "50 (AMFA Arad; Flacăra Moreni...) cu toate acestea dragostea faţă de echipa locală la făcut să nu părăsească Zăbrani-ul. Fiind, pe rând, jucător şi apoi antrenor (licenţa de antrenor a primit-o în anul 1970), prin mâna lui a trecut generaţii de sportivi.
Cu blândeţea care îl caracteriza, cu dârzenia sportivului, cu eleganţa gesturilor de pedagog ani de zile ne-a învăţat ce înseamnă sportul, respectul faţă de adversar şi modestia care caracterizează un sportiv. Obişnuia să ne spună:" valoarea unui sportiv iese în evidenţă prin muncă, teoria o face antrenorul şi spectatori care te privesc, cu cât munceşti mai mult cu atât mai mult au de ce vorbi ceilalţi". Câtă simplitate şi cât adevăr în aceste vorbe dar care ne făceau să ne simţim cu adevărat sportivi.
A fost lângă noi în momentele bune când ne tempera entuziasmul şi în momentele grele când ne ridica moralul prin simpla lui prezenţă şi 2-3 vorbe care ne mergeau la suflet... Acesta a fost "fetă" Franz, cum îi spuneam noi, fiind activ pe terenul de fotbal din anul 1947 până în anul 1982, cu mici întreruperi a jucat şi antrenat numai pentru Zăbrani aproape 35 de ani.
Omul care pentru noi a fost un model iar pentru generaţiile viitoare o adevărată legendă care trebuie povestită, pentru că noi locuitori acestei comune trebuie să învăţăm să ne respectăm valorile.
( Nicula Tiberiu & Dietmar Graf )