Club fondat în anul 1932
Prima denumire:
"Guttenbrunner  Sportverein"
  004 (0)731. 041. 997

1966

1982

2018

2020

SEZON 2025-2026
   
Liga a VI-a Arad-amical:

Semlecana dă alarma înainte de debut: Victoria Zăbrani pierde ultimul test, 3-4


Stema
VICTORIA ZĂBRANI
31.08.2026 10:33
LIGA 6




Duminică 30.08.2026 ora 18:00 - Arena ”Josef Scheirich” din Zăbrani

Victoria Zăbrani – Semlecana Semlac 3-4 (1-2)

Ultimul joc de pregătire înaintea debutului în noul sezon, programat în deplasare, la Iratoș, nu a adus plusul pe care îl așteptam din partea echipei noastre. Dimpotrivă, prestația de pe "Josef Scheirich" a lăsat impresia unui oarecare regres față de nivelul pe care ar fi trebuit să-l vedem acum, la finalul perioadei de pregătire.

Este adevărat că pentru această partidă Victoria Zăbrani a avut mai multe indisponibilități, însă cei care au intrat pe teren trebuiau să arate mai multă dorință, entuziasm și determinare pentru a demonstra că merită să facă parte din formula pe care tehnicianul Ionuț Mocan o pregătește pentru noul sezon.

Nici Semlecana Semlac nu a venit la Zăbrani doar pentru un simplu meci de pregătire. Oaspeții au arătat că au pretenții pentru stagiunea care urmează și au demonstrat acest lucru chiar pe "Josef Scheirich", reușind să se impună cu 4-3, după un joc în care au profitat din plin de greșelile formației noastre.

Din nou, erorile defensive ne-au costat scump. Este capitolul la care trebuie să se lucreze cel mai mult în perioada următoare. Mai multă atenție, siguranță, concentrare și, nu în ultimul rând, o mai bună sincronizare între compartimente, în special la nivelul liniei defensive, sunt elemente absolut necesare pentru ca echipa să poată obține rezultate bune în campionat.

La un moment dat, Semlecana conducea cu 4-1, iar situația părea aproape decisă. Partea îmbucurătoare a fost reacția băieților pregătiți de Ionuț Mocan, care nu au renunțat și au reușit să reducă diferența până la 4-3. Din păcate, timpul rămas nu a mai fost suficient pentru înscrierea golului care ar fi putut aduce egalarea.

A fost, așadar, un ultim test cu multe lucruri de pus la punct înaintea debutului oficial. Dincolo de rezultat, jocul de la Zăbrani trebuie să reprezinte un semnal pentru întreaga echipă: la nivelul la care ne dorim să evoluăm, fără muncă, concentrare și disponibilitate pentru efort, rezultatele nu pot apărea.

Mai este o săptămână până la primul joc oficial, iar speranța este ca băieții să se pună serios pe treabă, să corecteze greșelile și să abordeze cu încredere deplasarea de la Iratoș. Un început bun de campionat ar putea oferi echipei moralul necesar pentru ceea ce urmează.

La finalul partidei, tehnicianul Victoriei Zăbrani, Ionuț Mocan, a făcut o scurtă analiză a ultimului joc de pregătire:
"A fost un meci disputat. Din nou, greșelile defensive ne-au costat scump. Mai avem de lucru la relațiile de joc și la conexiunile dintre jucători. Duminică mergem totuși încrezători la Iratoș, în prima etapă. Sperăm să începem bine și să avem un moral bun pentru primul meci de acasă. Cu mai multă concentrare, eu zic că suntem pe drumul cel bun."

Așadar, ultimul test s-a încheiat cu o înfrângere, dar campionatul începe de la zero. Iratoșul este următoarea provocare, iar acolo vom vedea adevărata față a Victoriei Zăbrani.

 

Echipa: Bic - Bocsa, Oprea, Zbercea, Hutuleac, Dediu Mihnea, Mocan , Norbi,Demsorean, Bot, Dumitru. Au mai jucat: Curac Luca si Timotei, Dediu Cipri, Raul Tothazan, Beto, Tiga. Antrenor: Mocan Ionuț .

Au înscris pentru noi: Bot, Mocan și un autogol al oaspeților.