Club fondat în anul 1932
Prima denumire:
"Guttenbrunner  Sportverein"
  004 (0)731. 041. 997

1966

1982

2018

2020

SEZON 2025-2026
   
© Fotografie: NTM / CSVZ / Imagini

Liga a VI-a Arad, etapa a 19-a:

Zăbrani, răpusă pe teren propriu: Victoria Zăbrani-Pro Gurba 3-6 (1-4)

Stema
VICTORIA ZĂBRANI
04.05.2026 8:07
LIGA 6
   

Ceea ce era de așteptat s‑a și întâmplat: oaspeții din Gurba, veniți cu un nou antrenor – Pâncotan Ruben – și întăriți cu două achiziții importante, Băd Flavius și Berar Ciprian, s‑au impus fără emoții în fața unei echipe Zăbrani vizibil debusolate, conduse de Hodan și Bălin.

Cauzele înfrângerii sunt mai multe: tinerețea portarului nostru, gafele inadmisibile ale liniei de fund – depășită constant de experimentatul Băd – și, nu în ultimul rând, ieșirile nervoase ale lui Hodan în anumite momente ale jocului. Deși la vârsta lui rămâne un pion esențial al echipei, reacțiile necontrolate îi umbrește meritul incontestabil în menținerea grupului.

A existat însă un moment-cheie care, în opinia noastră, a decis soarta partidei. La scorul de 2–1 pentru oaspeți, într-o fază încâlcită în careul nostru, Hodan reclamă un fault, iar toată lumea se oprește. Berar, observând că arbitrul central nu fluieră, marchează nestingherit pentru 3–1. Au urmat proteste la adresa lui Pâslaru, însă golul a fost validat.

A fost, practic, ziua în care "mingea nu a vrut să intre". Curac, Godoci și Țuța și-au creat numeroase ocazii, ratate pe rând, în timp ce oaspeții înscriau aproape la fiecare două șanse. Băd a reușit un hat-trick, iar Berar a punctat de două ori, contribuind decisiv la victoria Gurbei.

Meciul s-a rupt încă din prima repriză, când oaspeții au intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri, 1–4. Finalul a consemnat un 3–6 cu nu mai puțin de nouă goluri marcate, însă majoritatea în favoarea echipei lui Pâncotan. Zăbrani rămâne doar cu gustul amar al unei înfrângeri categorice pe teren propriu.
Trebuie să fim realiști: ne putem lua, încet‑încet, gândul de la podium și de la visul promovării. Fără pregătire și seriozitate, nu putem avea pretenții mai mari.

Echipele:
Victoria: Gojda Ionuț – Pauleți Mihai, Bâlbă Adrian, Poenaru Alexandru, Huțuleac Ionuț, Bej Robert, Țuța Andrei, Curac Luca,Cervenschi Norbert, Godoci Adrian. Rezerve: Bălin Florin, Toader Lucian, Oprea raul, Neculae Andrei, Dreptate Ionel, Goț Alexandru, Țuța Alexandru, Petrean Octavian. Antrenor: Bălin Florin.
Au marcat: Hodan Ghe. 26', Cervenschi Norbert 55', Neculae Andrei 71'.

Pro Gurba: Filimon Drăgan – Coserean Cosmin, Manga Bruno, Călăcean Paul, Tărșan Andrei, Oprea Sebastian, Mureșan cristian, Berar Ciprian, Bebeșelea Ștefan, Covaciu Alexandru, Băd Flavius. Rezerve: Crețiu Cătălin, Valea Nuțu, Anca Alexandru, Roșu valentin, Pălănică Alex, Toader Răzvan. Anternor: Pâncotan Raul.
Au marcat: Băd Flavius 7' 60' 63', Călăcean Paul 21', Berar Ciprian 37' 45'.

Arbitri: Pîslaru Andrei – Șușcă Nicoleta, Ciortas Alexandru. Observator: Bondar Mircea.